Învățarea este distractivă cu griffix®!

Începutul școlii este o etapă importantă și dificilă în viețile tuturor copiilor și părinților lor, în special pentru cei cu vârsta cuprinsă între 6 și 9 ani. Prin urmare, Pelikan vine în sprijinul acestora cu griffix® - primul concept holistic al cărui rezultat este o gamă de produse care ghidează elevii în procesul de învățare, pas cu pas, în mod constant și consecvent, încă din prima clipă. Pentru prima dată la nivel mondial, Pelikan îmbină mai multe instrumente dezvoltate special pentru acest proces, într-un sistem standardizat și ordonat pe etape de învățare.

griffix® a fost dezvoltat în strânsă cooperare cu oamenii de știință și cu profesori, instrumentele acestea fiind adaptate perfect principalelor etape din progresul individual al copilului la începutul școlii și de asemenea ajustate pentru a se potrivi mâinilor micuțe ale copiilor. Aceste produse bine gândite nu numai că ușurează învățarea datorita caracterisiticilor lor speciale, dar sunt și distractive și pline de culoare. Datorită conceptului uniformizării zonei de grip pentru toate instrumentele din gama griffix®, copilul nu va mai trebui să-și schimbe modul de prindere sau poziția mâinii atunci când trece de la o activitate la alta.

Familia noastră de produse griffix® a crescut și include acum următoarele produse:

Stiloul griffix® învață-să-scrii

A scrie este o sarcină motorie complexă, ceea ce înseamnă că a învăța să scrii este dificil și epuizant. Pentru a susține copiii în procesul de învățare a scrierii, Pelikan a dezvoltat alături de profesori și oameni de știință sistemul de a învăța să scrii în mai mulți pași, special conceput pentru mâinile copiilor.

Stiloul reprezintă cel mai important pas din sistemul Pelikan învață-să-scrii, prin care copiii deprind cum să realizeze mișcări de scriere fluide. Designul ergonomic al stilourilor favorizează prinderea corectă a instrumentului de scris și menținerea poziției corecte a mâinii în timpul scrisului, pentru a scrie într-un mod natural și relaxat în fiecare etapă de învățare. Penița de tip A este special concepută pentru a fi utilizată de începători, fiind partial îngropată și deosebit de rezistentă la presiune. Aceasta alunecă ușor pe hârtie, sprijinind copiii în dezvoltarea unui scris cursiv, ordonat și îngrijit. Stiloul folosește sistemul de curgere patentat de Pelikan, astfel încât acesta nu va păta cu cerneală caietul sau mâinile copiilor. Cu ajutorul gripului special al stiloului, cu care copilul s-a acomodat prin folosirea celorlalte instrumente griffix®, acesta va ține cu siguranță stiloul în mod corect. În sfârșit va putea să scrie ca și ”cei mari”!

  • Peniță parțial îngropată, rezistentă la presiune
  • Capac de culoarea cilindrului
  • Zonă de grip ergonomică
  • Fața zâmbitoare de pe corpul instrumentului de scris arată faptul că poziția mâinii este cea corectă: dacă fața zâmbitoare este orientată în sensul bun, înseamnă că degetele sunt în poziția adecvată în zona de grip.
  • Fereastră pentru vizualizarea nivelului cernelii și al modelelor de pe cartușe
  • Disponibile în modele diferite atât pentru dreptaci cât și pentru stângaci
  • Rezerve imprimate cu diverse motive colorate și vesele

Pensulele griffix®


griffix este setul perfect de pensule pentru orice elev din clasele primare, datorita versatilității fiecarei pensule și mânerului ergonomic special, adecvat dimensiunilor mai mici ale mâinilor copiilor, ușor de manevrat și prevăzut cu o suprafață anti-alunecare.

Acestea sunt o completare perfectă a sistemului învață-să-scrii de la Pelikan, deoarece pictura are un rol crucial în dezvoltarea și rafinarea capacităților motorii ale copiilor. Formă ergonomică sprijină deprinderea poziției corecte de prindere a pensulei, fiind astfel un ajutor indirect pentru procesul de învățare a scrisului de mâna. Fiecare pensulă din set are altă specialitate, astfel copiii vor fi gata să învețe o varietate de tehnici de pictură - în mod plăcut și jucăuș.

  • Mânerul triunghiular ergonomic este special conceput pentru mâinile mai micuțe ale copiilor
  • Mânerul este ușor de manevrat și este acoperit cu o suprafață anti-alunecare
  • Materialul plastic din care este realizat este extrem de ușor de spălat și de uscat
  • Fiecare pensulă este dedicată unui alt tip de pictură, fapt identificat prin culorile de pe mâner
  • Pensulele sunt realizate cu păr sintetic de cea mai bună calitate, acesta este rezistent și își păstrează forma, fără să se desprindă din pensulă după mai multe utilizări. De asemenea, părul sintetic este foarte ușor de curățat și de uscat.
  • Nu se rostogolesc pe bancă sau pe suprafețe înclinate datorită mânerului triunghiular
  • Alegerea pensulei potrivite este mai ușoară datorită culorilor distinctive pentru fiecare tip de pensulă
  • Calitatea materialelor din care sunt realizate pensulele garantează menținerea lor în condiție bună timp foarte îndelungat
  • Eticheta pentru nume face ca fiecare pensulă să se întoarcă la proprietarul de drept chiar și după ce aceasta a fost împrumutată prietenilor

Foarfecile griffix®

Foarfecile școlare griffix® au fost concepute special pentru elevii de școală primară și impresionează prin ușurința și precizia de folosire, stabilitate, formă ergonomică și design special adaptat pentru copii. Toate acestea garantează mai multă distracție în activitățile de lucru manual. Acestea merită un loc important în fiecare ghiozdan, pentru că activitățile de decupaj îmbunătățesc coordonarea și imaginația vizuală a copiilor, contribuind astfel la o dezvoltare armonioasă. Mulțumită zonelor de grip ergonomice, acoperite cu material cauciucat moale, foarfecile griffix® de la Pelikan sunt foarte ușor de ținut și de manevrat și permit atât o tăiere precisă cât și diferite moduri de a ține foarfeca în mână. Lamele rotunjite sunt extrem de rezistente la zgârieturi și șocuri, mulțumită stratului de nitrat de titan. O altă dotare utilă este zona unde elevul își poate scrie numele pentru a evita pierderea foarfecilor, iar binecunoscuta  față zâmbitoare griffix® îi arată dacă ține corect foarfeca. Astfel, tăiatul devine ușor și pentru cei mai mici.

Foarfecile școlare griffix® sunt parte a sistemului de învățare griffix® de la Pelikan, care a fost dezvoltat în colaborare cu oameni de știință și educatori, special pentru copii. Ca și celelalte produse griffix®, ele sunt disponibile în modele diferite atât pentru dreptaci cât și pentru stângaci. Acestea sunt recomandate de educatori și învățători care le laudă calitatea, rezistența și contribuția la dezvoltarea copiilor.

  • Față zâmbitoare pentru poziția corectă în mână
  • Lame rotunjite, în mod special rezistente la zgârieturi și șocuri, datorită stratului de nitrat de titan
  • Zonă dedicată pentru notarea numelui
  • Grip ergonomic din material moale, permit foarfecilor să fie ținute în mai multe moduri, cu zonă specială pentru degetul arătător

Compasul griffix®

Compasul școlar griffix® are un design unic, ergonomic, specifice gamei din care face parte. Oferă stabilitate și precizie, dar și o modalitate distractivă și practică de a învăța tainele geometriei și a desena, astfel parinții pot fi siguri că cei mici se vor distra învățând. Acesta este ușor de configurat și ajustat, super stabil și extrem de precis datorită tehnologiei speciale de paralelogram. Astfel, este cel mai util și eficient instrument de geometrie care sprijină activ tinerii elevi în începuturile învățării acestei științe.

Designul compasului griffix® este practic și atractiv și dispune de formă ergonomică, având elemente rezistente și material de calitate anti-alunecare. Compasul nu are colțuri sau muchii ascuțite - este special conceput pentru a fi folosit de copii în perfectă siguranță. Compasul griffix nu este doar ușor de folosit, ci și extrem de precis! Datorită mecanismelor acestuia, mina rămâne verticală și ghidarea dinspre centru rămâne eficientă și precisă, indiferent de unghi. Astfel, copiii pot realiza măsurători cu precizie milimetrică, fără pericolul de a scăpa compasul sau probleme de alunecare pe hârtie. Rigiditatea elementelor compasului poate fi reglată rapid, cu ușurință.

Acest compas este extrem de ușor de transportat datorită dimensiunii compacte și faptului că nu are nevoie de o cutie separată specială. Are înălțimea de 15 cm, ceea ce înseamnă că încape în orice necessaire sau penar! Mai mult, compasul are protecție integrată pentru vârfuri: mina și vârful din metal se acoperă cu ajutorul elementelor integrate în compas. Copiii nu vor avea nevoie de cutii separate nici pentru minele de rezervă. Minele compasului griffix® sunt integrate în mânerul compasului, care funcționează și ca ascuțitoare! Așa, copiii nu vor mai pierde niciodată elementele suplimentare ale compasului.

Creioanele cerate griffix®

Creioanele cerate griffix® reprezintă primul pas al sistemului griffix® învață-să-scrii de la Pelikan și ajută la învățarea poziției corecte de scris și nivelului de presiune ce trebuie aplicat asupra hârtiei. Creioanele cerate sunt perfecte pentru preșcolari, pentru a-i învăța poziția corectă de a ține un instrument de scris prin zona de grip ergonomică, precum și câtă presiune să aplice asupra hârtiei.

Sectiunea triunghiulară ergonomică, cu zona de grip alungită este similară cu zona de grip a instrumentelor de scris din pașii următori ai sistemului de învățare griffix®, pentru ușurarea procesului de învățare și acomodare cu instrumentele de scris. Acesta a fost dezvoltat împreună cu experți pentru a susține procesul de învățare a scrierii încă de la început, pentru că învățarea scrisului începe cu desenatul. Aceste creioane cerate susțin abilitățile motorii ale copiilor și sunt rezistente la apă și foarte rezistente la presiune.

Toate produsele griffix® sunt fabricate în Germania, cu grijă deosebită și atenție sporită la detalii.

Comentarii