Cine nu-ți amintește perioada aia în care copilul apucă un creion colorat și umple pereții casei de... imaginație? Pentru că nu sunt mâzgăleli, e felul în care poate el în acea etapă să zugrăvească lumea.
Și mai e felul în care copilul învață să... scrie. Da, fiindcă desenul este etapa premergătoare deprinderii scrisului. Copilul spune povești și desenând pe hârtie, și pe pereți, pe masă, pe dulap, pe parchet, oriunde. Și are libertate totală în ce privește felul spunerii. Poate din acest motiv este de neoprit.
Când au fost descoperite peșterile de la Altamira și Lascaux, oamenii de știință și-au putut întregi informațiile pe care le aveau despre preistorie. Desenele rupestre din aceste grote, în afara valorii lor artistice, sunt pur și simplu o carte de istorie a acelei atât de îndepărtate perioade. Fără ele, imaginea noastră asupra lumii de acum 18.000 de ani ar fi mult mai seacă.
La fel, desenele copiilor, privite cu multă atenție, spun multe despre ce le place și despre ce nu le place, despre ce-i preocupă, despre ce își doresc, iar copiii care desenează mult învață mult mai repede și mai ușor să scrie. Iar cel mai important e că o fac cu foarte mare plăcere fiindcă scrisul este pentru ei doar un alt mod de a povesti.
Creioanele cerate sunt perfecte pentru a face trecerea plăcută și interesantă între desen și scris, pentru a face legătura cea mai bună între acestea două. Copilul va putea și desena forme, dar va putea deprinde și scrierea literelor. Întâi, liniuțe și bastonașe, care îl țin în sfera desenului, apoi, prima literă, a doua, a treia, primul cuvânt și așa mai departe. Totul, cu bucurie, cu plăcere, prin nemărginita putere a poveștii de a ne face pe toți să ne simțim creatori.
Comentarii