Ghiozdane, Rucsacuri, Penare
Începerea unui an nou școlar presupune multă pregătire, atât din partea copiilor, cât și a părinților. De asemenea, implică achiziții noi, cum ar fi cea a ghiozdanului, rucsacului sau a penarului potrivit.
Care este diferența între un rucsac și un ghiozdan?
Deseori, rucsacul și ghiozdanul sunt confundate de părinți, aceștia neștiind ce anume să aleagă la începutul anului școlar. Principala diferență dintre cele două sunt este faptul că ghiozdanele au acea carcasă solidă pentru a proteja spatele micuților și sunt destinate preșcolarilor și copiilor din clasele primare, în vreme ce rucsacurile sunt special concepute pentru cei din ciclul gimnazial și pentru liceeni.
Atât ghiozdanele, cat și rucsacurile au o formă ergonomică, iar spatele lor este buretat și aerisit, fiind realizat din materiale mai dure, pentru a menține coloana purtătorului cât mai dreaptă. Acestea sunt special compartimentate pentru a transporta toate obiectele necesare într-un mod cât mai eficient, iar distribuirea greutății să se facă în mod egal.
Pe site-ul Herlitz.ro vei vedea că produsele listate, fie că e vorba despre rucsacuri sau ghiozdane, au detalii referitoare la ergonomia și construcția lor, vârsta recomandată a purtătorului, compartimentare și dimensiuni. Astfel, îți vei putea da seama cât mai ușor ce tip de model s-ar potrivi copilului tău.